Exstă răni
chiar negate
care au profunzimea sentimentelor din adolescență
răni pe care indiferența încearcă să le acopere
sperând la o crustă groasă
aproape cicatrice
dar ele continuă să existe
ca niște apusuri surprinse în fotografii.

Măcar apusurile se mai transformă în răsărituri
dar acele răni hibernează
viruși cuprinși în ghețari
pulsând rar și egal
asigurându-și viitoarea supraviețuire
negând vindecările.

Pudoarea rănilor adânci
le îndeamnă să pară vindecate
dar ceva mai presus de ele
asigură supraviețuirea
acestui gen de răni
pentru echilibru.