Un cerșetor tăcut, cu aripi de rezervă,
Amușinându-mi umbra și pașii nesătui
Îmi tot culege harnic și lacrima, și verva
Și-n spații inegale îndreaptă câte-un cui.

Din adunări necoapte ridică doar statui
Cu umeri inegali, cu capete plecate,
La intersecții care te las-al nimănui,
Le bate câte-un cui sub umăr, până-n spate.

Nu-i sânge nici durere pe pietrele rămase,
Dureri și stropi de sânge voi risipi pe drum
Ca cerșetorul sculptor să aibă a le pune
Mesaje cântătoare la dorul meu postum.