Că te-aș fi putut întâlni…

Am fi mers o vreme de mână prin parcuri, pe străzi
Ne-am fi uitat înapoi la urmele lăsate în praf
Și care ne-ar fi ținut de sete la o adică
La fel cum îmi povestea bunica despre apa curată
Pe care, pe vremea războiului, o bea din urma copitei de vacă

Dar mai ales ne-am fi hrănit din poveștile căzute de pe corpuri
Ca eczemele care se decojesc și ustură
Știți și voi sunt multe specii, precum acarienii
Am fi acceptat că ăștia suntem
Și că ne hrănim doar din mortăciuni

Am fi mers o vreme de mână aiurea fiecare prin viața celuilalt
O vreme desculți, goi, ca Adam și Eva în paradisul nostru
De la etajul al doilea, am fi aprins becuri, veioze, inimi
S-ar fi luminat toată casă, am fi luat foc pe alocuri
Ne-am fi iubit, ne-am fi despărțit, am fi luat-o razna
Nimeni nu ar fi știut ce fel de sulf avem sub piele

Atât să ții minte:
După noi vor rămâne doar cruci

Poate plăci funerare, însă de asta nu sunt singură că se va îngriji cineva
Dar o cruce de lemn oricui îi dă mâna
Copiii noștri le vor vizita sau nu
La fel ca mine azi care pun la mormântul bunicii o floare în gând

Atât va mai rămâne după noi
Un aer imperceptibil, cu iz de busuioc și tămâie care într-o zi, două se duce

Oamenii aerisesc după iubire ca după holeră

Acum ninge, și-mi place să mă reazem de fereastra care dă spre mine
Ca o cursă de prins oameni palma mea se lipește de geam