moartea poate fi un motiv de a atinge pe Dumnezeu,
înfigându-și ca într-un seppuku penița în carnea cuvintelor
de aceea unii mor des în interiorul unei singure vieți,
să poată pipăi Poezia cât timp nu li se stinge ființa
cât încă-n sânge să le ardă bucăți de codru de slovă
a îi feri de frigul nopții de existat oameni,
somnambulic trai fără dimineți
doar un soare lunatic ce își urcă dantura de iarnă
în spinarea cărnii udate cu ger

în vremurile astea se ciobește paharul curajului,
prin crăpăturile lui se risipește speranța
doar Poezia stă în gâtul integru de sticlă
dezbrăcată de hainele timpului,
urciorul ceasornicului nu-i mai merge la apă
doar îți zic de o vreme, femeie,
rămâi goală în straiele clipei

Poezia e vinul din sângele Domnului, la crama cu aripi
legate pe umeri de îngeri de dus povara de Sus,
personal mă doare gura și o rană veche,
de-a ști,
în Poezie veghind a ne naște
depinde pe unde murim