îți spun că te iubesc
așa cum dragostea poate fi înțeleasă și prin atingere
fiecare cuvânt are un sunet de iarnă medievală
în mine
ai să găsești castele, sate uitate
obiecte din lemn,
arme ,
fierăria pentru clipele când mă cerți
hanul unde se mănâncă mult și ieftin printre butoaiele cu bere
care nu au timp să se umple
larma oștenilor plătiți să păzească orașul
bucuria celui care strigă ora pe ulițe
azi e duminică lumea stă pentru ea
a bătut de zece și nu se întâmplă nimic

pe drumul pietruit cerșește un om care seamănă cu
o piesă de shakespeare
nu am atâtea săbii să-mi număr victoriile
părul îți miroase a cal semn că m-am amețit destul de mult
încât să confund patul cu un câmp de război
rup din pâine cu gândul că și lui dumnezeu i-a fost foame

până la tine nu am știut cât alcool are dimineața în sânge
ce pură e apa în jurul cetății din care azi nu vom auzi
clopotele de moarte
îmi privesc crucea până atinge podeaua
deodată am umerii mici,
ordine noi,
iluzia că nu mă mai doare

îmi place taverna asta unde scârțâie totul
și viața ia chipul unui copil ce doarme sătul,
prin cuvertura de lână de care gândacii se sperie
aud râsetele femeilor plătite să râdă,
tusea uscată a poeților bolnavi de plămâni,
a bărbaților scăpați de pelagră.
a zidurilor ce-au trecut prin multe asedii

dacă o să-mi aducă ziua la micul dejun îmi voi face de cap
în numele ei
toți vor mânca slănină cu ceapă și brânză bătută cu ouă
am să-mi trag scaunul sub coapsele tale
să nu fiu ca ceilalți
lumina să nu-mi intre în ochi
și să cred în iubire