ne bocește în piele soarele ăsta negru de frig
alergând pe cer să se mai încălzească
deasupra albului de iarnă cu slove de timp
zilele lui sunt numărate de ger de lumină
și ne tremură visele de vară
întristându-ne sângele,
de-acolo cade o lacrimă ciudată
un fel de zăpadă pe care stă scris văzduhul speranței
întru aer cu flacără
și deasupra un soare albastru de cald,
azi e doar fierbinte de frig
și ne tremură-n carne
sub canicula gândului spre Dumnezeu,
sub uriașul foc al rugăciunii