Vorbim zilnic de pace,
Dar lumea se înarmează până în dinți
Și e de plâns, cu lacrimi fierbinți.
Vorbim de cinste și omenie,
Dar ce legi respectăm cu adevărat?
Ce mai știm despre cultul vieții de calitate, al familiei,
Despre recunoștința față de semenii noștri sau de părinți?
Plănuim case, spitale moderne și autostrăzi,
Dar sfidăm cu indolență crasă cele mai importante și negative dovezi.
Vorbim de cultură mai mult ca oricând,
Dar îi ocolim statutul și în gând,
Spre un grav deznodământ.
Vorbim zilnic de ocrotirea Naturii,
Căci fără verdele ei murim curând,
Dar îi retezăm frumusețea inconștienți
sau cu sadism păgân.
Vorbim de iubire, înțelepciune și creștinism,
Dar înțelegem totul pe dos,
Nimic cu adevărat nu cercetăm, nu sfințim.
De muncă vorbim cu zgârcenie mare,
De ce timpul liber să-l omorâm?
Spun tinerii care visează mașini, trenulețe și avioane.
- Să muncească bătrânii!
Noi tinerii n-avem chef să ne spetim,
Noi vrem libertate și bogăție,
Câștigate cât mai ușor...
În baruri și false fantezii
să ne amețim existența și viitorul,
Căci nu știm ce aduce ziua de mâine,
Eroi nu vrem să fim!
Te întreb, cum va fi viitorul, Doamne?
Tot un punct negru la orizont?



12-11-2019