cât de mult te-am iubit,
ce puţin te-am trăit,
aş vrea să ţi-o mai spun pentru ultima dată
fiindcă simt noaptea un fier înroşit
care-mi străpunge tâmpla şi omoplatul
iar tavanul m-apasă pe irişi mocnit,
până-n lumea cealaltă
cât de mult te-am iubit,
ce puţin te-am iertat,
aş vrea totuşi să-ţi scriu
un ultim strigăt pe o aripă de sticlă
zburând spre lumini violete
apoi poţi să tragi umbra pământului peste mine
când trece prin faţa lui
silueta suplă
a vreunei comete