Nimeni nu mă aude, nimeni nu mă vede
La fel ca atunci când eram mică
Și pe heleșteu mi se spărsese gheața de sub picioare
Eram înțepenită, nici măcar nu am strigat
Numai unul dintre copii, Marcel, a riscat
Doar el și-a dat seama de la mare distanță
Ca viața crapă sub mine și a venit mai mult târâș
Mi-a întins mâna și-n timp ce-n spatele meu
Pojghița pârâia eu deveneam altcineva
Creșteam, creșteam, cred că în clipa aceea
ÃŽmi puteam izbucni aripi de sub piele
Mă albisem ca o foaie de hârtie în noaptea nunții
Îmbătrânisem, murisem, mă născusem iar
Așa a fost și cu tine și tu riști chiar în clipa de față
Să fii cu mine pe aceeași banchiză
Am să-ți întind și eu mâna ca și cum ar ninge pentru ultima dată
Deși știi foarte bine că pe unde trec oamenii se scutură de mine
Precum copacii de flori, deși știi foarte bine
Că pe unde trec ca un copil îmbăiat cerul începe să plângă