Acolo unde ne-am sărutat ultima oară cresc arbori de tămâie
Păsările nu mai mor pentru că și-au făcut cuib din crengile lui
Îmbrățișarea noastră arde și acum lemnul băncii pe care am stat
Se vede de la mare distanță cum am rămas doar propriul fum melcat
Și toate astea se întâmplă chiar și acum în spatele blocului acela anost
Pe zidurile căruia cineva scrijelise îngeri cu hainele zdrențe
Veniți parcă de la petrecere unde se băuse iubire pe rupte
Acolo unde ne-am sărutat ultima oară nu mai e nici zi, nici noapte
Nici eu, nici tu, totul e paralizat de-o pâclă de regrete care zăngăne
Precum o căruță cu coviltir în care doi oameni sau două umbre
Adună așchiile sărite din îmbrățișarea noastră
De câte ori te văd prin aceste câmpii ale minții bătăile inimii se țin după tine
Se joacă în spatele tău ca luminile unui pom de Crăciun
Hai să facem lumină împreună, să punem amândoi mână de la mână
Ca și cum am împărți cărțile de joc, chinuri, boli, suferințe
Și mai ales respirațiile singure pe pernă vor face scântei
La miezul nopții se va vedea cel mai bine
Cum poezia se hrănește ca un embrion din seva mamei
Și pene lungi din alte lumi îmi vor dirija sângele prin vene