Eu ...
Doisprezece ani, desculț.
Pantaloni scurți, cămașă cu nod sub buric,
Praștia, fațetele cutiilor de chibrituri,
Claia de păr, emblematic copil șic
Pe maidanul unde respiram aventuri ...

Așa te știu, coagulată-n imagini
Când clare, când mai șterse, ca o aritmie
A unei emoții dense, fără margini,
Fragment din destinul meu; copilărie !

Ai oprit cumva timpul acela decantat,
În care multiple jocuri fără vreo disciplină
Accentuau zarva pubertă, drept impact
Al liniștii cărunte, care urma să vină ...

Acum, când te știu definitiv pierdută,
Când orișice imagine de-a ta mă doare,
Iartă-mă copilărie absolută,
Că am îndrăznit ... să mă fac mare.

Rămasă-n amintiri alb - negru conturată
Prin care uneori mai rătăcesc,
Iertare-ți cer, copilărie consumată,
Că a trebuit ... să-mbătrânesc ...