ședeam într-o poieniță umedă și umbroasă

nu-mi amintesc culoarea cergii, nici câți nori erau pe cer,

ci doar cântecul grangurilor,

caietul cu poezioare și încrengături multicolore pe marginea lor,

mirosul de pix

și pagina albă cu careuri matematice

pe care învățam timid să desenez



prima casă avea ca ferestre două cruci

camerele comunicau între ele prin firide cu geam

lumina trecea prin ele ca sângele prin inimă

și se oprea în pereții căptușiți cu flori cusute în cruciuliță



când eram copil credeam că unei case îi desenezi ferestrele

ca și cum ai pune ochi unei persoane

de la ochiul casei rupi un pic din tine

și-l trimiți cu o fluturare a mâinii

apoi te peticești la loc când se întoarce



intrând în casa aceea simplă și veche

pe ușă încape trupul

înăuntru așteaptă lumina,

iar crucea ferestrei e o punte - cheie pentru suflet



03.07.2021