Nu ți se întâmplă foarte des
să se lipească de ritmul soul al cordului tău paradit
o voce puternică în blana groasă a unui prezent oarecare
într-un întuneric oarecare
lângă o prezență

cum nu ți se oferă foarte des ocazia
să te trezești în mijlocul unei imense table de șah
din care a căzut tot albul și a căzut și tot negrul
putând să îți vezi (în sfârșit!) prin hăul hașurat pe care tocmai calci
- pentru cea mai răcoroasă secundă de când te știi -
amețeala
cum se repede la tine măturând noaptea cu coama
spre fața care speri să mai fie acolo
pe gâtul ei cel parcă veșnic

mai mult
nu ți se întâmplă foarte clar
oameni din alt film să intre peste tine
peste genericul din care ieși
să te pierzi alături de prezență
într- un hol luuuuuuuuung
în două în treeeeeeeeeeeeeei
să te întrebi după mii și mii de ani
dacă se ajunge undeva cu pașii ăia
dacă noaptea e un plus
etc șamd vaurma?

cum
nu ți se întâmplă foarte des zic
atârnat la uscat pe venele astea extraordinare
- în pauza asta norocită luată de la moarte în care te afli-
să vrei să vorbești prezenței
și să fii mușcat de tăcerea cu t mare
în loc de colți de argint