Nici nu-mi imaginam
Debordând de încredere, visător
Că dacă munca în comun nu mai avem
Aceasta va pune capăt iubirii și viselor

Prietenii m-au învinuit că am renunțat prea repede
Că nu trebuie să fiu apa ci să fiu ca pietrele
Dar mie apa mi se părea de origine divinnă
Și în ea aveam încredere: nu rea ca o cadână

Dar ei au suferit mult la plecarea mea
Erau părăsiți și de prietenul meu care-i conducea
Și ea a văzut bine în asta o lașitate
Deoarece a pus încredere întoarcerii așteptate

Erau oameni față de mine bine trecuți prin viață
Cei mai răutăcioși răspândeau zvonuri de aventuri
Și-și dăteau seama că schimbările nu au cotituri
Dar față de ea și prietenii bunis-a pus distanță

Acum încă mă bucur că amintirea ei îmi zâmbește
Mă bucur că de la un timp fără să realizez
Observ că dacă mă gândesc la ea amintirea vorbește
Nu numai prietenii față de cerc, încerc să mă revanșez