v-ați publicat
viața
o respirație deasupra
albi var
pete de pereți reci
unde nici o
nici O
nu a fost un semn
ba urmă de fonemă
ba tocul ușii

tipografiile voastre
s-au adunat în neant
departe de a mai putea
crește încă un creier
din care să tune
de unde să fulgere

maculaturile voastre
depuse spre reciclare
în neantul mistic
din generațiile devenite
obiect al zilei din urmă
cu tot cu nopțile
de opaiț nestins
când visați o lume nouă
plecați pe mări bolnavi
nehrăniți și nesăturați
în acel cândva din care
astăzi simțim bice
precum evlavia monastică
față cu gândul ispititor

v-ați strigat visele
la cenaclul neputincioșilor
nepricepuților de zi cu zi
supli ca semnul de întrebare
aprinși de înțelepțire trivială
prin golirea aerului din voi
cu icnituri deslânate
către ziua de apoi
despre care nu ați avut vise
căreia nu-i-ați auzit respirația
de dragoste a cerului