De-aș fi eu Moș Crăciunul, din sacul meu v-aș scoate
Un dar cum nu e altul în lume, nicăieri;
Un dar ca din poveste, cel mai frumos din toate:
V-aș dărui o iarnă ca iernile de ieri.

Din sac aș scoate-o iarnă în rochie de nuntă,
Cu trena agățată-n ostrețele de gard,
Să-și scuture ninsoarea, flori de cais, măruntă,
Pudrând pe mahalale paiete reci de fard.

Din sac aș scoate-o iarnă căzută peste-o luncă
În care stau de strajă-n armuri de fum, răchiți,
Ca nu cumva-n răstimpuri, la zboruri de ieruncă,
Din somn să se trezească toți plopii adormiți.

Din sac aș scoate-o iarnă ca o baladă veche,
Zvonită-n alăută de un trouver breton,
O iarnă fără vreme și fără de pereche,
Rămasă-n manuscrisul magistrului Villon!