încă o zi erupe la orizontul cosmic
două trupuri astrale plutesc înlănțuite
printre galaxii
apoi se despart încet
topindu-se în umbra neagră
a stelelor stinse

degetele ni se subțiază până la transparență
se deșiră
genele noastre trasează brazde infinite
curbându-se cu undele gata să se rupă
liniile mîinilor descriu unghiuri stelare
se destramă printre stele improbabile
freamăte difractate într-o lentă derivă
rarefiindu-se dispersându-se
sensurile se propagă semnele se destind
ștergând urmele luminii
sunete neauzite vibrează în imensitate
se scufundă în insonor
ecourile se diluează printre anii-lumină
timpul nu aparține acestui spațiu

deodată din rezonanțe visate
firele depărtărilor se rup
trupurile se regăsesc într-o abisală armonie
se ating din nou
încă o zi erupe la orizontul cosmic