umbrele primăverii umblă peste tot
în geci foșnitoare peste coapse înaripate
cu șaluri groase trase peste aerul umed
căciuli de crengi cu boruri largi așezate peste așteptări

mișună în grupuri vorbesc în șoaptele ierbii
se îmbrățișează fără să țină cont de infiltrarea vântului
spionul
cu nerușinare trage cu urechea la ce se pune la cale

în misiune pereți reci grizonați
cu ferestre mijite abia fac față asaltului
glonț luminile se aprind împușcând
de după niște parapeți mohorâți noaptea

se trage stor după stor zornăind șenilele dimineții
prefăcute într-o zonă de luptă
lumini gălbui atacă stelele care cad deodată la datorie

zorii se lasă ca o legătură verde
pe marginea unei farfurii ciobite
orașul nimicit pare un cimitir plâns de rouă

umbrele se despart înciudate care încotro
neștiutoare de oamenii lor