Ceva e de-a-ndoaselea cu mine...
Parcă ar țâșni oasele afară prin suflet, să înfășoare cerul în livezi de cucută
să lege întrebările de râsul dintre nerăspunsuri
și să-mi schimbe numele cu miezul gol al lunii

Ceva e dulce și cumplit ca foametea rămasă în ochi a mirare
rătăcind de-a lungul nepriceperii albe, până în valuri
și tăcând
tăcând acolo o vreme și încă una

Ceva curge între noi, ca o armură fiartă
ca sângele lebedei
ca mătasea topită
ca așteptarea...
...curge...