Ne începeam tăcerea precum udaţi cu rouă
Pornind o veşnicie în cripta de odaie
Eram acolo singuri, mormânt ce-n sânge taie
Şi duce ruga-n ceruri să ardă şi să plouă.
În liniştea icoanei eram ca stinşi de-o moarte,
În clipa despre înger plângea o taină-n foc
Dar între noi visarea şi-acuma ne desparte
Că-n unul a ne naşte nu am ştiut deloc.
Strigam ades la tine să mori şi să învii
Ca siamezii poate aşa am fi pe lume
Iar când se vor deschide definitiv Cutii
Speranţa-n singur cuget s-o învăţăm anume.
Ne începeam pe-atuncea din doi să facem unul
Precum o teacă nouă pumnalul vechi adunu-l.