Îţi învăţam lumina pe degete de-a scrie
Şi de făcut pe bustul statuii mele cruce
Abia de vine clipa că alta se tot duce
În huma fără vină a ne primi-n sicrie.
Eram în tine rege, de întuneric rigă
În liniştea enigmei pe soclu cum suit
Dar raza ta-i poruncă, la beznă-n sânge-mi strigă
Că în divina vrere păgân am adormit.
Eu sunt doar o tenebră, tu făurind de zori
Din noaptea mea urcându-mi a soarelui lucire
Născându-mă acolo tu, lună uneori
Cu rochie cu taine cusută-n trup subţire.
Învăţ a-ţi bea lumina din apele de sacru,
Mi-e însetată bezna, mai ducă-se la dracu