nu te întreba cât ține uleiul din candela
deasupra patului tău
el arde clipele netrăite
sfârâie cum ar scrie pe pielea ta că
nimic nu e imposibil dacă crezi

lumina ei se transpune pe tavan și pereți
urmare a singurătății
doar ea se imprimă adânc
până ce va fi descoperită de căutătorii de iluzii și
va fi depusă într-un sanctuar unde
trecătorii o vor pupa salivar ca pe moaște

niciodată lumina asta pâlpâitoare nu va înceta
să cheme la viață cât de mortuară îți va părea prezența ei
ar fi bine să înțelegi că e călăuza cea mai obedientă
încrede-te în ulei și ia-te după drumul fumului
pe acolo umblă cât o mai putea singurătatea
prea familiară