când tot mai des se urlă ce-i tăcere
cu zarva stând la sfat şoptirea-ntreagă,
când spinii rozelor corola-şi neagă
tot cad petale-n liniştea ce piere.
că este toamnă iar, femeie dragă
şi-i grabă de a strânge vin şi mere
în glii cu braţe tari nu efemere
ce de-a-mi uita cuvintele mă leagă.
mai scriu, nu zic, din timp mai smulg o clipă
dar buruieni precum din rădăcini
că truda vreme-n stih nu înfiripă.
cu ierburi fără de folos vecini
iubito, slova noastră e-o risipă,
panere dă-mi că-n muze-s zei puţini