agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-09-17 | [This text should be read in romana] |
Și nici nu vreau, păcatele, celulele, mamele sunt la fel
Aceleași păpuși ale aceluiași teatru de prost gust sau loc de joacă Pentru cei care au dat în mintea copiilor, azil, sau ce-o fi Ne substituim unul altuia la nevoie, treaptă sau balustradă Nu contează cine plutește, cine se salvează, cădem la fel În golurile din noi, același vid ne umple după naștere Suntem doar aerul din plămâni, baloane fermecate Care se ridică singure la cer mai devreme sau mai târziu Nisipul ne intră în ochi la fel, semănăm la modul cum îl scoatem Cum ne ustură, cum ne doare, la fel cum soarele reflectă iubirea Ca pe un copil nevinovat care face cu mâna mort de foame Prin geamul ei termoizolant niciodată nu-l aude nimeni Șoptim și insultăm la fel, susurul ne intră în urechi la fel de fin După care prin tuneluri la fel de întunecoase îl extirpăm Liniștea lui ne deranjează și renunțăm să mai mergem prin păduri Avem aceeași frică să redevenim animale sălbatice Vrem același adăpost, același culcuș cu iz de casă de piatră Ne smulgem unghiile la fel, ne scoatem inimile pe aceeași tavă Laolaltă cu toate nimicurile, după care alegem o foarfecă Cu ea ne tăiem identic pielea, realitățile, prieteniile Avem ochii roșii numai pe foi când ne căutăm bezmetici Și lupii ne ies din măduva oaselor, aici e țarcul ideal Oscilăm, pendulăm între a alege sau a fi lăsat în pace În lume nu se mai nasc oameni doar se repetă unul la nesfârșit Nu știu nimic despre tine și nici nu vreau, ai același schelet Aceleași cuie în tălpi, sângerezi, plângi, ești la fel de lichid Avem același tip de refugii, streașini, iubiți, iubite, frânghii Întindem la fel cearceaful, foile de plăcinte, rufele la soare Strălucirea ni se pierde după același procedeu de îmbătrânire Aveam chiar aceleași obiceiuri, coșciuge, același chip cioplit Suntem un șablon, un clișeu, împreună ștanțăm viața, moartea Când murim lumina ne plesnește în creștet cu aceeași candoare Ce rost mai are?!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy