Răscolit, și pierdut pe strada cu o singură cruce
îmi fac rugăciunile căzute în cărare de om
iar Dumnezeu, mai matinal decât noi toți
aprinde lumini în sinagoga închisă cu
lacăt din fier,
dând binețe trecătorilor încălțați cu
tălpici- vizavi de acel lăcaș, mă închin la crucea mea,
singura de altfel
ce putea să-mi dea dezlegare la dragoste,
de Dragobete.
mă cuprinde frica, am mai pâțit-o când am
furat curcubeul cerului și crucea din pod
ascunsă într-o ladă, cumpărată ce galbeni
pictați de mâna unui cerșetor,
și toți strigară; hoțul!
prindeți hoțul,
el e hoțul de lemne, el vrea să taie
pădurea de sărutări uitate
pe ușa acelei sinagoge din deal.

în rugăciunea dimineții, am cerut iertare,
multă prin spovedania cu mine însumi,
și clemență de la pastorul satului
până la jumătatea acestei zilei de post,
apoi, în cealaltă jumătate a zilei
să fiu pus pe rugul păcătoșilor,
și-n flăcări stinse să caut ecoul
celor ce strigau
"Dragobetele, sărută fetele"

din cenușa lui, mă fac sărut
iar de-mi va părea grea, plumb de ar fi,
în asfințitul ei, eu să-mi văd răsăritul
cu oameni și iubiri încoronate
pândind la lumina din sinagogă
mai apoi să o pună coroană de flori
pe urme de om rătăcit.