Poate că există viață după moarte
și nepăsarea-i doar o rătăcire timidă
iar tăcerea o umbră a suspinelor lăsate în urmă
Așa cum inima se face pod în fața tristeții
și cerul întreg, lan fără margini trecerii norilor
așa și viața înaintează în fiecare zi încă un pas
sîngerând în fiecare amurg
ca un ghețar topindu-se într-un susur domol
risipind în tot ce se-ntâmplă
cenușa frumuseții trecătoare

În muțenia mea parcă nu se-ntâmplă nimic
dar discret, viața își ia cu sine vremelnicia
ca o arvună mărșăluind în îndrăzneala
de-a răzbate dincolo de hotarele morții
În tăcerea aceasta încap doar amintirile
care au îngropat sub orizont alte vieți
În tăcerea aceasta se prelinge încă o zi
cu răsuflarea tăiată și dincolo de orizont
o alta stă să înceapă