cum astăzi am să te-ating fără să te-ating,
am să te
privesc fără să te privesc
de parcă m-aș uita la tine din tine
ca atunci
când vizitez luvru, sau ca atunci când sunt un fungus,
sau când mă scald și-ating apa pe dinăuntrul apei,
gust sarea dinăuntru înafară, nu din cer
cerul
mă udă fără să mă ude, ca ultumul mohican mă zboară fără să mă zboare,
mă tună fără să mă tune, apoi ca un sat părăsit în nori
se oprește
și
din norii norilor se uită la mine nepăsător de nepăsător.

***

dar mai bine să-ți spun fără să deschid gura
să-ți spun
despre cel mai frumos fenomen văzut vreodată,
să vorbim și noi ca tot omul fără vorbă: în casa vecină nu locuiește nimeni,
pitită ca o ciupercă printre copacii bătrâni așteaptă momentul potrivit să-și împrăștie sporii,
păsări mai mici sau mai mari își fac zilnic joaca cu blăniță, pisoiul cu lăbuțe negre și botic alb,
ici-colea veverițele își fâlfâie coada, câinele latră la ele de jos,
mai la dreapta e stația de pompieri, în curtea stației stau căsuțele poștale
așteaptă scrisori de la casele de credit,
pe stânga
ca o fată mare stă biserica satului (acuma magazin de antichități)
lângă biserică cresc doi brazi înalți
înalți
ce crezi, îmi taie ochii cu frunza, îmi taie ochii probabil
să nu văd vârful pe cae stau cocoțați doi vulturi
de parcă ar fi stăpânii lumii,
iar eu cu inima cât un purice (vezi? și aici în canada sunt purici),
înțepenită ca un pod mă uit la ei cu ochii cât două roți de mașină, ce crezi, ei, vulturii, mă simt,
mă simt,
își iau zborul deasupra capului meu și zboară zboară zboară
zboară

cu inima cât un purice
să le vezi ochii
pliscul
penele
aripile întnse
ghearele
aripile întinse
să le vezi ochii
și
zborul
zborul
lin
lin
lin

...

dar hai să-ți scriu mai bine cum am văzut doi vulturi cum zboară în țara vulturilor