al nostru că şapte de tine fost-am făcuţi,
trei eve şi patru adami, pe pământ sugând la ţâţa solară.
a doua şi-a treia dintre eve pretimpuriu au devenit
îngeri şi primul dintre adami de curând e alături de tine.
rămas-am doar patru, prima evă şi ultimii trei adami
întru veşnica ta pomenire...

după chip şi asemănare cu tine-s.
doar eu am oarece îndemânare la răstigniri de cuvânt
şi încerc, tată, să te smulg din uitare
că uitarea e cel mai groaznic mormânt...
cu glas şovăitor îţi strig numele şi ochi cârcotaşi
în derâdere-şi zic: cine-i Iordache, şi
cine-i, mă rog, şi fiul ăsta al lui? nişte nimeni...

le răspund: da, suntem două cărămizi anonime, jos de tot,
la temelia piramidelor lumii dar, la fel şi azi
ca la începuturi, şi cu noi a fost şi e cuvântul
şi cuvântul umblă cu mine acum şi eu sunt cuvântul,
şi încă,sunt vin borşit sau nobil la nuntirea
zilei de azi şi pâine rupându-mă vouă...

adepţilor paradigmelor false, bolborositorilor de vorbe
fără trăiri, în crezământ că-s poeţi, le aduc aminte
că unicul şi atotputernicul a făcut uni versul
lăsând pe unii, aleşi în duhul cel sfânt,
să facă din fiecare zi un poem, al trăirilor
adevărate, cu bune cu rele, chiar cu unele zorzonele
şi artificii, aşa, în joacă, după puterile lor,
că viaţa, până la urmă, e-o carte de poezii...