Pe când eram pe-altar de zmei ofrandă
Şi nu aveam răsad de alb în păr
În oase doftori nevenind să-mi vadă
De chinul gândurilor sta-r-am făr*.
Miroase-a întrebărilor levandă
Acum, dar nu ca-n Frunză şi în Măr
Pe când eram pe-altar de zmei ofrandă
Şi nu aveam răsad de alb în păr.
Uitam în Munte piatra să mai cadă
Şi timpul taine-mi înverzea-n răspăr
De sur îs azi setos spre Adevăr
Ci nu precum, la râsete-n verandă,
Pe când eram pe-altar de zmei ofrandă.