acești 2 mari nebuni invizibili în adevărul lor
lumii de afară mult prea concrete așa de normale
cu mâini sigure ducându-și la gură friptura

într-o noapte de cumpănă
atunci când se fac trecerile
undeva îndărătul pământului
se văd roșu cu alb negru cu roșu
înnodate în clopoței umblă bezmetice săniile:

cade ninsoare cade:

țipătul cosmic amprentând insula doborâtă

și totuși
câtă lumină cât pom al vieții câtă ardere

în gestul Ei de a-și lipi trupul
de burta rece a peretelui ca de răsuflarea Lui
acum la granița sângerândă

într-o noapte cât o istorie altfel
se sfiesc lupii a-și face sonor rânjetul
trec trec trec în haită (li se vede doar spatele)
asemenea călugărilor ce ferindu-se din calea ispitei... o caută

și Ei!

se întâlnesc:
această ciocnire vitală
din care apar
munții
apele
cântecul
tramvaiele roz
eșarfele parfumate


Fiul Lor.