mă ţineai de mână şi-n mână îmi ţineam inima
avea peniţă şi sânge de scris în palma ta albă
despre atingerea ce ne uneşte emoţiile în piele prin pori
mă ţineai de mână şi-n mână ţineam Mărul
tu nu vroiai să muşti să cunoşti extazul şi agonia
ţi-era de-ajuns pacea moale a atingerii
făcând dragoste liniştit, să ne fure timpul
şopteam cuvinte cu iniţialele Tatălui
urciorul cu licoarea tristeţii s-a ciobit
îi curge zeama răului spre adâncuri
mă ţineai de mână şi păşeam drumuri vechi
într-o antichitate a iubirii noastre
ştergeam de praf zeii şi-i lăsam să ne minuneze
la altare ne făceam unul altuia chip cioplit
fără să vărsăm însă uitare de Dumnezeu
frica e o amintire bine păzită de curajul nostru
uneori ne mai jucam cu teama rotind pe hârtie către poezie cuvinte
încercând să aşezăm pe ciorne puţin din poezia noastră
mă ţineai de mână şi-n mână îţi ţineam poezia

mă ţineai de mână şi-n mână îl ţineam pe astăzi
mâine poate fluturele va muri
nimic din ce există nu e eternitate
să ne scriem de mână astăzi, iubito
în mâinile noastre legate să ţinem clipa
să facem din ea statuie
de care zadarnic să se izbească valurile mării timpului