foaie verde de lucernă/
dincolo de lume-i beznă/
numa la mândruța mea/ arde
lampa ca o stea uneori

mă întreb cine este cea care
îmi face semn de-acolo/ de
dincolo cu mâna/ cu mâneca
cu chipul șters de ploi mă
cheamă la mese-ntinse/ cu făclii

aprinse să îi arăt hieroglifele pe
care mi le-am crestat pe vene cu
numele ei și ceasul tatei pe care l-
am purtat până mi-a ruginit pe piept

între noi nu au mai rămas decât
cuvintele care au strâns-o în brațe
până nu mai pot să respir iar când
îmi pune palma pe ochi încep să văd
grădina prin care aleargam un inorog

când dau să îl prind degetele
îmi înmugure visele îmi
înfrunzesc păsări bizare mă
locuiesc cuvintele îmi ruginesc
în gură ca banul pus la mort

prescură neauzit pășesc prin iarba
fosforescentă a unui al cincilea
anotimp eu în vechiul meu costum
de mire ea în aceeași durere pe care
încă o resimt în piept