îngerul îşi coborâse aripile din burta văzduhului până la oameni
să-i smulgă din paşi, să-i reînveţe grăirea zborului
la fântână erau păsări bând gândul omului întru înaripare
prea mult stătuse de vorbă teluric
fusese doişpe noaptea
şi oamenii se gândeau la pocnitori şi demâncare
pe drumuri fără umbre ca un strigoi
ori în odăi mirosind colosal a sarmale
lăudau pruncul de an cu păşirea lor
uitaseră grăirea zborului spre stele cu ochii
revărsaţi în gând către a cunoaşte
erau atât de telurici că nu căutau nici înăuntru
morminte spre cunoaşterea morţii