Se-aud zăpezi în scoarță de copac
Un fâlfâit de aer le-nfioară
Înspre pământ alene se coboară
Se-nconjură de liniște și tac.


Din ghimpi își iau puterea și prefac
Tristețea în aripă care zboară
Iar zile-i spun să se preschimbe-n sfoară
Să lumineze gândul meu opac.


Se-aud zăpezi, nu-i nimeni în cerdac
Să-ntâmpine ce astăzi ne doboară
E-un sunet lung din torsul de vioară
Ne răsfirăm. Ca viața la darac.