și ninge din preaplin pe-acoperiș,
doar ceasul maculează iarăși liniști,
cu-o inimă în tolbă, pe furiș,
se-ntoarce vânătorul dintre miriști

e cerul ca o bufniță pe creangă,
nu mai e vânt, nici nechezat de cai,
pământul, orb și surd noaptea întreagă,
își caută, feciorelnic, un alt strai

parcă din lună ninge ca o ceață,
ea e un pic cam grea pe-al lumii brâu
și se ascunde prinsă-n ciob de gheață
unde-s pești mari, sub pietrele de râu

înot din greu pe drumul vechi acum,
căci podurile-au fost zidite-n maluri,
iar gerul trage greu din hornuri fum
și-au amuțit pe ziduri albi balauri

doar șipotul metalic mă îngână,
îngemănând cu moartea apă vie,
sunt logodită cu o stea păgână
și gândurile au intrat în vrie

tot ninge în tăcere, ca pe-un rug
ori peste un cal mort pierdut în câmp,
ca peste-o sperietoare lângă plug,
ca peste-un clovn bătrân cu chipul tâmp