la mine locuiește o pasăre
împărțim aceeași închisoare
umbra pomilor și pâinea săracilor
aceeași boală ne macină
și aceeași biserică ne va îngropa

ea a intrat pe gaura cheii
cu aripile ridicate din umeri ca un heruvim
cu capul mic și rotund stingher între ele

dar îngerii nu sunt nici morți și nici vii
darmite o pasăre albă și învoaltă
ca bustul unei femei în corset ca șoldurile unei femei ca un ulcior
ascuns sub iarbă într-o zi fierbinte
ca o trecătoare între doi versanți de munte

penele îi miros a ploaie de toamnă
e atât de prelungă încât seamănă cu muzica
atât de eterică încât lutul ei plânge
despre soare și despre lună

dincolo de ușă sunt alte locuri și alți oameni
de care îmi pasă și mă bucur deși nu îi cunosc
eu și pasărea stăm de veghe pe rând când adormim