Afară-i iarnă, frig
În casă-i cald și bine
Se-adună toți la masă
Nu uită să se-nchine

Copiii merg la joacă
Au zâmbete senine
Se umple casa toată
De glasuri cristaline

Nimic nu îi apasă
Toți râd cu voioșie
Nu știu că a lor casă
E-o coală de hârtie

Se-aude-ntâi un muget
Urlând fuge pământul
Se scutură icnind
Strigăte cară vântul

Se năruie trosnind cutiile fragile
Căzând au pustiit familii și cămine
Hoția le-a zidit din furturi inutile
Le pasă de nimic, le pasă doar de sine

Le-a luat mintea și sufletul arginții
Îi strigă din țărână și părinții
Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții
Îi strigă din ruine urma vieții

De strigătul pământului nu-i doare
De strigătul copilului ce moare
De strigătul părintelui cu jale
Doar setea de-avuție nu mai moare

Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară!