tai carne, tai legume, am focurile aprinse
depresia mea e aproape de incandescență, o parte din mine
miroase a mort, o parte a parfum, pe firele de telegraf
ale minții mele se așază cele mai triste păsări
păsările din paradisul pierdut.

gătesc doar pentru mine, gătesc ca să nu stau deoparte
oricum nu mănînc, mă rog de diverși oameni să vină
și să-mi savureze mîncarea, durerea, să vadă cum plîng
de la ceapă, să simtă măcar de o mie de ori mai puțin
iuțeala ardeilor, să vadă cum din mine cad bucăți

să audă cum din mine cad cuvinte care nu se mai trezesc
am ajuns să mă retrag în mine împreună cu lumina
și am pielea de culoarea tutunului, tremur, e unica mea șansă
la mișcare, de fapt inima mea stă și doar corpul bate pentru ea
apartamentul în care locuiesc e o piramidă mai mică, eu

sunt o mumie încă vie. în loc de sînge, furtuni de nisip
noaptea mă mîngîie ca pe un copil pe moarte, mă atinge
cu stelele ei moarte, cuvintele nu mai ajung la mine
ajung medicamentele și vorbesc din ce în ce mai mult
pînă pe pielea mea apar tatuaje cu companii farmaceutice

sunt zile întregi în care nu trăiesc. e o moarte dintr-aia
ca și cum ai fi îndrăgostit. zic moarte și zic cum ai fi
pentru că ești singur în toate fotografiile. tot îmi sună telefonul
cu număr necunoscut și nu știu ce să fac, dacă să răspund.
mai mult ca sigur e moartea.