eu nu beau feerie stând la masă
ci scriu ce-mi toarce minţilor motanul
iertat să fiu de mă-nsoţesc cu vanul
în cugetarea de mai ieri rămasă.

că azi pustiu de gând înhamă anul
şi clipa cară plângeri în grimasă
gonit de pe la Dumnezeu acasă
mă înnuntesc cu binelui duşmanul.

să nu mă cerţi femeie, doamnă, mamă
că mai păşesc a două-n singur drum
şi-mi este greu iubirii a păstra-mă.

sunt lemn de beat în ziua de acum
nu mă extrage, rogu-te, din cramă
mai lasă-mă puţin să mai consum.