un copac singur în pustiu se angajează
mai puternic decât omul cu securea
nimic nu-i e prielnic și totuși nu cedează
el știe că mai are de aerisit lucrurile
de pus în mirări trecătorii ori pur și simplu
să reinventeze
ispite cu noi adami și eve
gol de mijloace de existență fără haine fără adăpost
găsește un singur mod să trăiască
neclintirea
hotărât să nu părăsească locul de baștină
nicio poveste nu i se mai potrivește
i-ar fi de folos un om să-și tragă sufletul
lângă trunchiul lui noduros
dar cine mai are timp de odihnă
să te oprești o clipă în loc să îți acorzi un răgaz
să simți că trăiești
iată seva vieții
copacul din toată sărăcia te abate din drum cu fructele lui dulci
ce simplă e dragostea doar să vrei să o rupi de pe ram