Noaptea se-ntinde ca un tropot de cai
și-n vuietul mării îneacă văzduhul
rădăcinile morții sunt smulse din rai
o lumina lină îmi acoperă trupul

E ceas de-ntuneric
de uimire și groază
pământul se contractă și saltă și tace
să-și nască copiii, să-și crească copacii
să-și mangâie iarba și animalele-n pace

E ceas de-ntuneric
de-asteptare și spaimă
oceanul se rotește în cercuri pe sine
să-și uite durerea, să-și spele trecutul
tulburarea lui într-un fel s-o aline

E ceas de-ntuneric
de reverie și veghe
cerul se-aprinde cu scântei și văpaie
și vatămă noaptea, și-i sfarămă visul
și sfâșie ale nimicului straie

o lumină lină îmi acoperă trupul
nu e nici zi,
dar nu e nici noapte
cuvântul mă poartă-n adânc
prin pustiu și prin cerul cu livezile lui coapte