e ora cinci și coletul cu cărți încă nu a sosit
în curând se va lăsa noaptea ca marele zid chinezesc
între noi nu a fost nicicând așa de întuneric
plumbii de la capete mă lovesc direct în inimă
în vânătăile de pe epidermă se află mici lacuri de sânge
aici îmi spăl dorul de bumbac îl pun pe sârmă să-l pot îmbrăca a doua zi
este culoarea care îmi priește cel mai bine
și se asortează cu zâmbetul meu vizitator din joi în paști
stă pe buza șanțului își trage sufletul și mă părăsește înainte să-i simt atingerea
ca un sărut de catifea mi se părea de fiecare dată când reveneai din călătoriile tale
mai străin ca niciodată și totuși bucuria se chinuia să-mi iasă la suprafață
un miner aproape de șomaj
voiam să-ți trimit o carte cu poeziile mele
dar se pare că s-au pierdut acolo unde dragostea a fugit dintre file