Ci nu găsesc lui Dumnezeu o vină
Că ruga e pe racla mea probabil
Avid de rostul vieţii, încetabil
Spre a urca în liniştea divină.

Devin încet uşor imponderabil
De cade floarea Mărului, virgină,
Din vinul fiert pătat ca de rugină
Azi nici de înger nu mă simt capabil.

Suiri veciei ca în o trăsură
Grăbirea-i ca de diligenţe cum
De timpul poartă ramura cea sură.

Trecută-i vremea şoaptelor acum
Şi ploaia bate-n pietrelor arsură,
A învia mai ţin un pumn de scrum.