Începi tu, aștept
ascuns bine într-o femeie, într-o căsnicie, într-o obsesie.
Trupul începe întotdeauna primul, prietenul nostru de nădejde,
Mesia, biciuit și scuipat pe crucea cuvintelor.
Sufletul, acest Iuda niciodată sătul.
Începi tu, zice el, aștept.
Și atunci sexul și dragostea, ca șarpele Kundalini, te umplu, te sufocă,
niciodată destul.

Și atunci cântecul sparge umbra șarpelui, vie,
cu tristețea unui trubadur ce nu te-a avut.
Ascultă! E refrenul - deschide fiece lacăt, fiece por;
versul se înfășoară pe deget,
îți atinge buzele,
îți coboară sub fustă,
în timp ce aștepți,
niciodată destul.

Și atunci alergarea, vântul, tristețea, încotro?
Să te am este totul, zice el.
Dar sângele nu poate minți, sărind dintr-o iluzie-n alta.
Ca un tatuaj de neșters este infidelitatea
și atunci, deodată, în mijlocul urii, știi totul:
fericirea, ah, fericirea, ce urât și ce bine, tu, mereu tu, nevermore!

Închei tu, aștept doar să adormi și să uiți,
să-ți scot din piept săgeata de-aramă,
în timp ce otrava îți picură încă în carne,
în timp ce noi suntem doar sânge și fiere, dragoste și sex, zice ea.
Umbra ei de floare și soare se șterge în amurgul
unei prea îndurătoare uitări,
iar Fiul își așterne giulgiul
peste rănile noastre.