Noaptea, golită de întuneric până devine lumină,

Mă îngrădește ca apusul de soare

Care se preface în răsărit.


Nesfârșirea sa stinsă, risipită, mi se adaugă vie,

Devenind carnea vederii cu care privesc.


Din trupul ei mușc ca visul și mestec până ce

Îmi devin diminețile Înviere.