Iar m-am întors pe Agonia Strasse

și, cum stăteam așa de lemn-tănase,

îmi iese înainte o Mărie

(nu aia, alta, fără pălărie).

Striga de zor: „a-a-a-atinge-mă și pleacă!”

Am așteptat un timp, speram să-i treacă,

dar tot striga, de speria tot site-ul,

sperând c-o să audă inculpatul.

- Fătucă,-i zic, hai, fii rezon și iartă-l!

Te roagă pentru el, de-acum, la Tatăl,

să-i dea mai multă minte și simțire,

să știe că-n iubire-i mântuire.

- Of, domnul meu, de-atât amar de vreme

îl strig, dară îmi pare că se teme

că-s prea a naibii și cicălitoare,

de-aceea, a cules o altă floare.

Dară mata ce treabă ai cu mine?

Ți-o fi rămas privirea mea-n retine?

Hai, scoate-mă de-acolo, hai, degrabă!

Du-te cu Dumnezeu unde ai treabă!

Și am plecat, nedumerit, dar gigăt

că am fost martor la un așa strigăt.