dacă ziceam viață mă apăsai cum doar tu știai să o faci
dacă ziceam moarte mă dezmierdai trezindu-mă
dacă era zi dacă era noapte suflarea ta alături mă îngrozea
suflai un dacă de parcă Pămîntul se învîrtea pe degetul tău
și eu șoricel încercînd evadarea
din cursa miilor de pași doar o inimă hulpavă de viață
supraviețuiește asemeni mie ademenirilor
niciodată nu îmi voi șterge urmele pașilor niciodată
miresmele tale nu-mi vor lipsi papilelor deschise desfătării
ziceam viață și îmi era de ajuns
încercam să înțeleg limbajul morselui tău
băteai cu unghiile false la fel de fals sentimente
murite din naștere și așteptai oportunitatea eliberării de sine
iată că viața și moartea ne-au ademenit îndeajuns
ne plimbăm prin parcuri obscure cu intenția de a rămîne
cîteva zile mai mult.