ajungi acasă obosit
arunci pietrele din buzunare din bocanci
dezbraci timpul unde se circulă pe interzis
speli mâzga sufletească care se lipește de tine după o zi printre oameni
te scufunzi în sânul familiei ca un prunc
care știe ce e fericirea

apoi
încerci să scuipi cuvintele de peste zi
reușești
alte cuvinte se țin mână de mână pe trahee
fără să știi că sunt ultimele vietăți care încearcă să te salveze
de la singurătate

e ca și cum ai intra într-o carte care păstrează tot ce e mai frumos din viața ta
și pe care nu ai să o publici niciodată