Te încolacești în jurul tău căutând respirații pe care să le identifici. Viața ta e un carusel cu atâția călușei în care urcă oameni. Unii plătesc, altora li se plătește. Nici nu știi cum e mai bine. Cert e că ești la dispoziția lumii până când meșterul hotărăște într-o zi să își mute distracția în altă parte. Ești o nomadă privilegiată, ai putea spune. Vor veni spre tine alte brațe întinse, alte zâmbete urmate de țipete de bucurie, vor veni frici și dorința unora de a fugi cât mai departe, în timp ce tu ai vrea să te strângi ca într-o cochilie ducându-ți singură, printre oameni, și ierburi, și câini, și ploi și primăveri mersul, fie el și încet, ca să mai poți gusta aerul. Te îmbraci cu o tandrețe și nu îți pasă de ceea ce mai cred ei. Vor putea spune orice despre femeia melc fugită dintr-un parc de distracții, unde luminile se sting pe rând, clovnii își dezbracă râsul la poartă, iar picioroangele se frâng sub povara atâtor zile de mers. Rămân pe câmp doar piesele dezmembrate dintr-un carusel din care au fugit caii de poveste. Uite-i! Au aripi și umblă prin ceruri să caute stele cu noroc...