Am sperat că nu voi mai putea renaște
pentru a doua oară
din cenușa ființei mutilată
de atâta neîncredere, de trădare,
durere, iluzii și deziluzii,
dar
tăcerii din clepsidră
i-au crescut aripi și acestea au început
să zboare sângerând ca o poezie
și atunci nisipul pietrelor
a început să vorbească.

Pe când din umbra netăcerii
pasărea-ecou
s-a desprins,
peste lume
s-au revărsat apele oglinzii
în care fiecare dintre noi
își ascunsese
ridul
cuvintelor.

Poezia:
grăunte de grâu
între o piatră
și aripa cocorului-liră.